Jurma, despre evoluția pandemiei: Mai avem cam o lună până ieşim din valul Omicorn-BA1

0
517

Cercetătorul Octavian Jurma consideră că mai avem aproximativ o lună până ieşim din valul Omicron-BA1. Totuși, avertizează că ”ne apropiem rapid de mal, dar încă nu e cazul să sărim din barca prudenţei în apa plină cu Omicroni”.

”Avem veşti bune dar incidenţa la 1,000 şi numărul zilnic de cazuri rămân la valori foarte ridicate şi de aceea prudenţa trebuie să rămână prioritatea fiecăruia dintre noi până revenim peste tot pe verde. (…) Incidenţa naţională este 14.85, mult peste vârful de 10.63 al valului Delta. Incidenţa la 1,000 este un indicator de stare. Ne arată unde suntem. (…) Dacă eşti în val, momentul în care te opreşti să tragi aer în piept este când ieşi din val, nu în timpul valului, chiar dacă creasta valului a trecut”, explică Octavian Jurma, pe pagina sa de Facebook.

Cercetătorul subliniază că toate judeţele sunt în zona verde, ”deci au o acum evoluţie descendentă – doar Brăila are o uşoară creştere a numărului de cazuri în ultimele 7 zile faţă de cele 7 zile precendente – în ciuda alocării pe judeţe a peste 20,000 de cazuri în această săptămână”.

”În acest ritm vom coborî cu media sub 10,000 de cazuri pe zi săptămână viitoare şi sub 5,000 de cazuri pe zi în prima parte a lunii martie, deci mai avem cam o lună până ieşim din valul Omicorn-BA1. Avem aşadar un contrast puternic intre situaţia alarmantă în care ne aflăm şi viteza rapidă cu care coborâm care ne poate dezechilbra emoţional din cauza mesajelor contradictorii pe care le primim. Simplificat însă putem înţelege datele astfel: Ne apropiem rapid de mal, dar încă nu e cazul să sărim din barca prudenţei în apa plină cu Omicroni”, a mai transmis Octavian Jurma.

Cercetătorul îndeamnă populația să ignore mesajele precum „vaccinul nu mai e necesar pentru că am atins imunitatea de turmă prin infectare”. „Vaccineaza-te și cu boosterul indiferent dacă ai trecut sau nu prin boală”, a transmis cercetătorul.

„Uitați de bazaconile cu „s-a terminat pandemia”(…). Nu știm dacă s-a terminat sau nu pandemia, o să aflam abia la toamnă. Important este că se termină în curând acest val și că mai avem un pic până suntem toți în siguranță”, a mai spus cercetătorul.

Articolul precedentPrimele țări africane care vor primi tehnologia necesară producerii de vaccinuri ARN mesager
Articolul următorGCS: Peste 12.000 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore