Japonezii au cea mai mare speranta de viata din lume

0
297

Speranta de viata a japonezilor s-a situat din nou la niveluri record in 2009, mai ales in cazul femeilor, care au atins cea mai lunga durata medie a vietii, de 86,44 ani, pentru al 25-lea an consecutiv, potrivit unui raportului dat publicitatii de agentia Efe.

La randul lor, sperantele de viata ale barbatilor japonezi au crescut din nou la niveluri record, pentru al patrulea an consecutiv, pana la 79,59 ani. Astfel, incepand din anul 2008 barbatii japonezi si-au crescut speranta de viata cu 0,3 ani, in timp ce femeile au facut acest lucru cu 0,39 ani.

Principalul motiv pentru care speranta de viata a crescut in Japonia rezida in imbunatatirea tratamentului medical al celor trei boli care provoaca cele mai multe decese in aceasta tara: cancerul, problemele cardiace si atacurile cerebrale. Daca nu se produce o epidemie de gripa, speranta de viata a japonezilor se asteapta sa creasca in continuare.

Romania este tara din Uniunea Europeana cu cea mai mica speranta de viata pentru femei, conform raportului Comisiei Europeane din 2007, desi comparativ cu 1989, speranta de viata a romanilor a crescut cu 1,6 ani la barbati si 3 ani la femei. Astfel, speranta de viata a femeilor din Romania este de 75 de ani, iar a barbatilor este de 68,2 ani, fiind cea mai scazuta din Europa.

Articolul precedentDurata rezidentiatului, redusa de Ministerul Sanatatii
Articolul următorNodul pe uter de 450 de grame, extras laparoscopic