Italia: Dublu transplant de cord de la donatori cu COVID-19, cu succes şi fără contagiere pentru receptori

0
41

Două persoane din Italia fără anticorpi împotriva noului coronavirus au fost supuse, cu succes şi fără contagiere, unui transplant de cord de la donatori decedaţi care se infectaseră cu SARS-CoV-2, a informat Centrul Naţional de Transplant (CNT) italian, relatează joi EFE.

Este vorba de primele transplanturi din lume de organe prelevate de la donatori, decedaţi şi testaţi pozitiv pentru COVID-19, la pacienţi negativi şi fără anticorpi, notează CNT într-un comunicat.

Prima intervenţie a avut loc la spitalul Sant’Orsola din Bologna, la un bărbat de 64 de ani, iar a doua a avut loc la jumătatea lunii mai la spitalul pediatric Bambino Gesu din Roma, la un adolescent de 15 ani.

Ad in title

Receptorii de organe, care sufereau de cardiopatii severe, se aflau pe lista de aşteptare urgentă şi au obţinut o inimă graţie noilor norme în vigoare, care permit transplantul de organe vitale de la donatori, care au avut COVID-19, dar au decedat din alte cauze.

Acest protocol se aplica înainte doar pacienţilor care aveau imunitate, deoarece trecuseră prin boală sau erau vaccinaţi.

„Gravitatea condiţiilor clinice ale pacienţilor i-a determinat pe medicii celor două centre să ceară autorizaţie de transplant, chiar dacă cele două persoane nu aveau anticorpi” împotriva COVID-19, a explicat directorul CNT, Massimo Cardillo.

Cu toate acestea, pacienţii „se simt bine”, au fost externaţi şi sunt acasă.

De la activarea în decembrie a protocolului experimental – primul la nivel internaţional ce permite utilizarea de organe de la cei decedaţi şi infectaţi anterior cu SARS-CoV-2 – în Italia au fost efectuate 19 de astfel de transplanturi, acestea două de cord şi 17 de ficat.

Deosebirea dintre acestea şi celelalte anterioare este că ultimii doi pacienţi nu aveau asftel de anticorpi, în timp ce ceilalţi pacienţi ori trecuseră prin boală ori fuseseră vaccinaţi.

Articolul precedentUrsula von der Leyen: În Europa, mai mult de 50% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin
Articolul următorUn singur spectator depistat pozitiv la testul COVID 19, în urma desfăşurării evenimentelor culturale pilot