Ion Iliescu rămâne internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”

0
490

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” anunță că situația medicală a fostului președinte al României, Ion Iliescu, impune menținerea „internării în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare”.

„Facem precizarea că este vorba despre un pacient foarte fragil, cu multiple boli cronice asociate. Starea generală se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen”, potrivit buletinului de informare medicală, publicat pe pagina de Facebook a unității medicale.

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a transmis, joi, că toate informațiile legate de starea de sănătate a fostului președinte vor fi publicate pe pagina de Facebook a unității medicale.

„În contextul solicitărilor venite din partea mass-mediei, precum și al gradului de interes public în acest caz, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” va continua activitățile de comunicare și va transmite un Buletin de Informare Medicală cu o frecvență regulată, respectând confidențialitatea actului medical, precum și drepturile și dorința pacientului. În plus, precizăm că este vorba despre un caz medical în evoluție”, a transmis unitatea medicală.

Articolul precedentVaccinul meningococic, scut contra infecțiilor severe
Articolul următorSprijin psihologic pentru mame prin proiectul „M.A.M.A.” în cele 4 maternități ASSMB