Preşedintele Iohannis, despre certificatul verde de vaccinare

0
48

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că existenţa unui certificat verde de vaccinare anti-COVID-19 nu este o problemă în sine, ci posibilitatea ca acest document să devină „un instrument al discriminării”.

„N-am fost reticent faţă de ideea unui certificat. Am fost reticent faţă de ideea unui paşaport discriminatoriu de vaccinare. Nu cred că putem să facem o discriminare pe baza vaccinării. Nu putem să împărţim cetăţenii europeni în două categorii, unii să meargă în concediu şi alţii să nu meargă. Deci, sunt drepturile care sunt statuate şi care sunt garantate pentru toată lumea”, a explicat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni.

El a detaliat că respectivul certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale, iar documentul ar exclude obligaţia ca posesorul său să stea în carantină, odată ajuns în altă ţară.

Ad in title

„Pe de altă parte, nu putem să folosim astfel de certificate pentru a îngrădi, de exemplu, libertatea de mişcare. Dacă o persoană nu are acest certificat, nu i se poate spune că n-are voie să călătorească în Europa. Are voie. Dar va trebui să respecte restricţiile care sunt în vigoare pentru persoanele din statul respectiv. Deci, nu existenţa certificatului este problematică, ci felul cum îl folosim, să-l folosim pentru motive medicale, dar să nu facem din acest instrument un instrument al discriminării”, a explicat Klaus Iohannis.

Articolul precedentCentru de vaccinare drive-through în Bucureşti, în o parte din parcarea de la Piaţa Constituţiei
Articolul următorSCJU Sibiu a făcut publice rezultatele controalelor interne realizate la Secţia ATI