Iohannis: Se elimină portul măştii în aer liber, din 15 mai

0
290

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că din 15 mai, se elimină portul măştii în aer liber, cu câteva excepţii, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public.

Iohannis a anunţat că prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai.

„În week-endul care urmează, deja vom avea câteva măsuri de relaxare funcţionale, următoarea etapă fiind 1 iunie, la urmă 1 iulie, pe urmă 1 august”, a declarat preşedintele.

„Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior cu câteva excepţii – pieţe, târguri şi staţiile de autobuz. (…) În aer liber se renunţă la mască”, a spus şeful statului, joi, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

De asemenea, el a precizat că tot din 15 mai se elimină restricţiile de circulaţie noaptea şi asupra programului agenţilor comerciali.

„Activităţile sportive – posibile cu 25% din locuri ocupate. În interior vom avea de asemenea relaxări care încep majoritatea din 1 iunie”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri ai Guvernului, cu şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

 

Articolul precedentCîmpeanu: Decizia UMF Iaşi privind accesul studenţilor în sălile de examen este una corectă
Articolul următor1.208 cazuri cu variante ale noului coronavirus care determină îngrijorare, raportate de INSP