Ioana Mihăilă: Ne așteptăm ca varianta Delta a noului coronavirus să devină predominantă în România

0
51

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că se așteaptă ca varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 să devină predominantă și în România, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

Ministrul a mai subliniat și faptul că a solicitat spitalelor și DSP-urilor să vină cu un plan de măsuri în vederea creșterii numărului de paturi în spitalele mixte COVID și non-COVID.

”Așa cum s-a întâmplat și în alte țări, unde tulpina Delta a devenit predominantă, și noi ne așteptăm ca tulpina Delta să devină predominantă. Problema cu tulpina Delta este gradul mai mare de infecțiozitate comparativ cu tulpina britanică sau cu tulpina originală. Noi, inclusiv când am prevăzut măsurile de redeschidere a spitalelor COVID, am solicitat spitalelor și direcțiilor de sănătate publică să vină și cu un plan de măsuri care vizează din nou creșterea numărului de paturi în spitalele mixte (COVID și non-COVID), paturi destinate asistenței medicale COVID, tocmai pentru a fi pregătiți pentru o recrudescență a cazurilor COVID” , a declarat Ioana Mihăilă marți seară, după ședința de Guvern.

Ad in title
Articolul precedentMinisterul Sănătății: Certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, în vigoare de la 1 iulie
Articolul următorPortalul web de unde se generează certificatele digitale UE privind COVID, pregătit pentru lansare la 1 iulie