Ioana Mihăilă, despre raportarea deceselor COVID: Diferențele, din cauza a două surse de date

0
106

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că între platformele de raportare există diferențe de până la 500 de decese COVID pentru același spital, din cauza modului de raportare din partea unităților medicale, a unor confuzii ale celor care raportează sau din cauza unor întârzieri în raportarea deceselor. Totodată, susține ministrul, unele spitale au recunoscut neraportarea la Direcțiile de Sănătate Publică din diverse cauze.

Ministrul a amintit că platforma Corona-Forms este sursa informaţiilor comunicate public zilnic de Grupul de Comunicare Strategică.

„Toate informaţiile privind persoanele decedate care au fost comunicate de la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) au avut la bază exact aceste informaţii din platforma Corona-Forms, validate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT)”, a afirmat ministrul, joi, într-o conferință de presă, în care a prezentat Raportul Comisiei de analiză a modului de raportare a deceselor persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.

Ioana Mihăilă a precizat că analiza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, unde se centralizează certificatele constatatoare ale decesului, arată că, în 2020, s-au înregistrat la nivel naţional 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID-19 cu virus identificat – U071 şi, respectiv, 234 de cazuri cu virus neidentificat – U072. „De asemenea, s-au înregistrat 590 de decese de alte cauze la care s-a asociat şi un diagnostic secundar COVID-19 cu virus identificat – U071 şi, respectiv, 281 de cazuri cu diagnostic secundar COVID-19 cu virus neidentificat – U072”, a adăugat Ioana Mihăilă.

Potrivit ministrului, analiza deceselor pentru codurile U071 şi U072 raportate de spitale către INSP, Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, indică pentru 2020 raportarea a 26.106 decese, dintre care 227 cu diagnostic principal COVID-19. „Referitor la cele 25.879 de decese cu diagnostic secundar COVID-19 situaţia se prezintă astfel: 19.698 de decese au diagnostic secundar cu codul U071, decese confirmate COVID, şi 6.181 decese au diagnostic secundar U072, decese suspect COVID”, a explicat Ioana Mihăilă.

Pentru aceeaşi perioadă, în sistemul de supraveghere Corona-Forms, s-au înregistrat 16.120 de decese pentru 2020, iar în ALERTE MS 18.948 de decese.

„Numărul de decese rezultat după menţinerea acelor diagnostice care nu fac referire la cauze acute de decese precum fracturi, traumatisme, patologii digestive, hernii, infract miocardic acut din raportările DRG trimise de spitale este 18.670”, a completat ministrul Sănătăţii.

Ce recomandă Comisia

Ioana Mihăilă a declarat că au fost detectate diferenţe de până la 500 de cazuri raportate de către spitale între cele două plaforme.

„Comisia a analizat diferenţele dintre sistemele de raportare pentru aceste spitale care au înregistrat cele mai mari diferenţe şi raportează drept cauze, printre altele, organizarea raportării deceselor variază de la spital la spital, unele spitale recunosc neraportarea la Direcţiile de sănătate publică din diverse cauze, există un nivel de cunoaştere în general redus şi unele confuzii ale celor care raportează. (…) Tot DSP semnalizează întârzieri în raportarea deceselor. În acest sens, comisia recomandă că este necesar un proces de actualizare a deceselor din Corona-Forms”, a menţionat ministrul.

Articolul precedentCoronavirus: Comisia Europeană cere limitarea călătoriilor din India
Articolul următorNorvegia: Vaccinul AstraZeneca, exclus oficial din campania de imunizare anti-COVID