Investiție de 14,5 milioane de lei pentru modernizarea Secției de Cardiologie din cadrul SJU Galați

0
50
Medical ventilator being monitored by anaesthetist. surgeon using monitor in operating room.

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Galați urmează să fie modernizată printr-o investiție de circa 14,5 milioane de lei, finanțată din fonduri europene. Banii vor fi utilizați pentru dotarea unității cu echipamente medicale moderne, necesare tratării pacienților cu afecțiuni cardiace grave.

Președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, a declarat că proiectul „Inimi Sănătoase – Comunități Puternice” va permite dotarea secției cu 80 de echipamente moderne, menite să crească semnificativ capacitatea de intervenție a medicilor gălățeni.

„Am semnat un contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de aproape 14,5 milioane de lei, pentru proiectul Inimi Sănătoase – Comunități Puternice, prin care vom dota Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Galați cu un set de 80 de echipamente de ultimă generație”, a transmis Costel Fotea.

Acesta a amintit că, începând din 2020, la Spitalul Județean de Urgență Galați au fost realizate primele intervenții complexe de cardiologie intervențională, inclusiv montarea de stenturi și implantarea de stimulatoare cardiace, iar până în prezent au fost efectuate aproximativ 2.500 de astfel de proceduri.

„Aceste intervenții înseamnă tot atâtea vieți salvate”, a subliniat președintele Consiliul Județean Galați.

Prin noul proiect, autoritățile își propun transformarea spitalului într-un centru regional puternic de cardiologie intervențională, capabil să ofere tratamente complexe pacienților cu afecțiuni cardiace grave.

Investiția include achiziția unui angiograf de tip C-ARM, două ecocardiografe, sisteme de monitorizare avansată a pacienților cu stimulatoare cardiace, precum și o stație centrală de monitorizare a funcțiilor vitale pentru 26 de pacienți simultan.

De asemenea, vor fi achiziționate defibrilatoare, injectomate, tensiometre și dispozitive portabile pentru monitorizarea cardiacă, menite să îmbunătățească siguranța și eficiența actului medical.

Articolul precedentSJU Târgu Jiu: Alergiile de primăvară sunt provocate în principal de polenul arborilor și gramineelor