Între 600 de milioane şi 1 miliard de doze din vaccinul Moderna vor fi livrate în 2021

0
290

Moderna Inc intenţionează să livreze anul acesta între 600 de milioane şi 1 miliard de doze din vaccinul său împotriva COVID-19, a afirmat joi directorul executiv Stephane Bancel, potrivit Reuters.

Bancel a precizat că Moderna are comenzi pentru 500 de milioane de doze din vaccinul său şi ar putea produce cu uşurinţă alte cel puţin 600 de milioane de doze.

Directorul executiv al companiei americane de biotehnologie a declarat în cadrul unei conferinţe organizate de Oddo BHF că grupul intenţionează să atingă sau chiar să depăşească obiectivul de 1 miliard de doze.

Bancel a precizat că nu este deocamdată clară durata perioadei în care acţionează anticorpii generaţi de vaccinuri, însă a adăugat că ar putea fi vorba de câţiva ani, notează Reuters.

Comisia Europeană a luat miercuri decizia acordării autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna, după cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat anterior în cursul aceleiaşi zile autorizarea condiţionată a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna, cel de-al doilea vaccin pe care EMA l-a recomandat spre aprobare în cadrul Uniunii Europene, după cel al Pfizer-BioNTech în decembrie.

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 din cele mai multe state UE au început pe 27 decembrie.

Executivul comunitar a comandat 160 de milioane de doze de la compania Moderna în numele statelor membre ale blocului comunitar. Pentru vaccinare sunt necesare două doze de vaccin.

Autorizarea condiţionată înseamnă că vaccinul poate fi folosit pentru inocularea cetăţenilor UE, dar obligă companiile să continue să împărtăşească informaţii asupra efectelor pe termen lung.

Articolul precedentGCS a anunțat alte 4.951 de cazuri noi de persoane infectate
Articolul următorDr. Raluca Zoițanu: Staţi în casă, comandaţi online, evitaţi transportul în comun