La secţia Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a fost realizată, miercuri, în premieră, o intervenţie laparoscopică 3D pentru o afecţiune oncologică a prostatei.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii miercuri de Consiliul Judeţean Sălaj, intervenţia a fost realizată în cadrul primei ediţii a Zilelor Urologiei Sălăjene – eveniment cu o participare de anvergură a specialiştilor din domeniu, la Zalău, în cadrul manifestării ajunsă la cea de-a XIX a ediţie, Toamna Medicală Sălăjeană.

„Dincolo de schimbul de informaţii şi expertiza de specialitate care vor face subiectul prezentărilor şi a dezbaterilor specialiştilor în urologie din ţară participanţi la manifestare, (…) aceştia au asistat astăzi, 7 octombrie, prin intermediul unei transmisiuni în direct, prima de acest fel realizată în Zalău, la prima intervenţie laparoscopică 3D (prostatectomie radicală) efectuată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău de către o echipă medicală în tandem, de mentorat, şi anume de către prof. univ. dr. Ioan Coman – şeful Catedrei de Urologie, prorector UMF Cluj, invitat de onoare al manifestării, susţinător al laparoscopiei şi chirurgiei robotice urologice în România şi formator de tineri specialişti care s-a aflat alături de fostul său student, rezident, actual medic specialist urolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, dr. Ioan Bogdan Juravle, promotor al acestui eveniment”, se arată în comunicatul menţionat.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Sălaj precizează faptul că începând cu luna noiembrie a acestui an acest tip de intervenţie specifică chirurgiei laparoscopice, minim invazive, destinată patologiei benigne şi maligne a tractului urinar (cancer prostatic, renal şi vezical), va fi disponibilă pentru pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, echipamentul medical, cu o valoare de peste 797.000 lei, fiind achiziţionat în acest sens.

„În ultimii doi ani, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, urologia a avut o tendinţă continuă de dezvoltare, diversificare şi îmbunătăţire a serviciilor medicale destinate pacienţilor unităţii spitaliceşti, investiţii importante în dotarea cu aparatură şi echipamente medicale moderne fiind realizate ori aflându-se în curs de realizare, cu finanţare mobilizată de către Consiliul judeţean fie integral, fie în cofinanţarea sumelor mobilizate din bugetul naţional (Ministerul Sănătăţii) ori cel al unităţii spitaliceşti. Compartimentul de urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, numără o echipă medicală formată din trei medici specialişti – dr. Alb Alexandra, dr. Hodor Tudor şi dr. Ioan Bogdan Juravle), 13 asistenţi medicali şi îngrijitori şi o capacitate, extinsă din luna septembrie, la 20 de paturi”, se mai arată în comunicat.