Intervenție în premieră la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu”: Un copil a beneficiat de un implant auditiv cu transmitere osoasă

0
42

Premieră medicală la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, unde a fost realizat primul implant auditiv cu transmitere osoasă din cadrul unității, intervenția reprezentând un pas important în dezvoltarea serviciilor de chirurgie otologică și de reabilitare auditivă oferite copiilor, potrivit reprezentanților spitalului.

Intervenția s-a desfășurat sub îndrumarea și cu sprijinul doamnei Prof. Dr. Luminița Rădulescu, căreia reprezentanții spitalului îi adresează întreaga recunoștință pentru profesionalismul, experiența și generozitatea împărtășite echipei medicale.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, această reușită aparține unei echipe multidisciplinare unite de același obiectiv: „să le oferim copiilor șansa de a auzi, de a comunica și de a se bucura pe deplin de lumea din jurul lor.”

Reprezentanții spitalului le mulțumesc părinților care „ne încredințează ceea ce au mai de preț — sănătatea copiilor lor — și care aleg să aibă încredere în echipa ORL a Spitalului Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu»”.

„Pentru noi, fiecare sunet redat unui copil înseamnă o lume care se deschide”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Articolul precedentSpitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși înregistrează un grad de ocupare a paturilor de 86%, cel mai mare din județ