Instruire comună OMS și SUUB pentru gestionarea situațiilor cu victime multiple

0
388

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), a organizat un eveniment dedicat instruirii personalului medical și administrativ în managementul situațiilor cu victime multiple (Mass Casualty Management – MCM).

La acest exercițiu au participat medici, asistenți medicali, operatori de date, registratori medicali, precum și angajați ai departamentelor administrative din cadrul SUUB. Evenimentul a avut ca scop principal oferirea unei oportunități practice de exersare a procedurilor și protocoalelor de intervenție în cazuri de criză, precum dezastre naturale, accidente industriale sau pandemii.

Pe parcursul activității, participanții au putut identifica punctele forte ale răspunsului instituțional, dar și aspectele care necesită îmbunătățiri, în vederea consolidării colaborării dintre departamente și personalul medical.

Exercițiul a fost coordonat de reprezentanții OMS România și OMS Moldova, iar la eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Departamentului pentru Situații de Urgență și Institutului Național de Sănătate Publică. Aceștia au subliniat importanța unei colaborări eficiente între instituții pentru a asigura un răspuns rapid și coordonat în situații de criză.

Articolul precedentDeshidratarea și cancerul de piele – avertisment din partea Institutului Fundeni pentru această vară
Articolul următorGastropareza afectează peste 5 milioane de vieți