Inspectoratul Școlar București susține suspendarea cursurilor în Capitală

0
379

Inspectorul Marian Banu din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunţat că susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie, ca măsură de prevenire a răspândirii Covid-19.

„O primă propunere ar fi legată de ideea că în data de 4 aprilie începe vacanţa de primăvară. Propun să avem un segment întreg, poate de cinci săptămâni, pentru că orice revenire, măcar pentru o săptămână a elevilor… Să propunem integral acest segment în care putem acţiona, zic eu, mult mai uşor şi mult mai bine”, a declarat el, la Comandamentul de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei, citat de Agerpres.

Acesta a declarat că în Bucureşti sunt 275.000 de elevi, 418 şcoli de stat şi 220 instituţii de învăţământ private. O şcoală bucureşteană are, în medie, între 800 – 1.400 de elevi, în timp ce la Şcoala nr. 195 studiază 2.700 de elevi. La 11 şcoli, copiii învaţă în trei schimburi.

„În Bucureşti intră şi ies zilnic aproximativ 600.000 – 800.000 de oameni. În Bucureşti, între 10-15% dintre elevi fac naveta. 3.000 de elevi de liceu din cei 17.000 sunt din jurul Bucureştiului. Problemele sunt legate şi de faptul că în zilele de vacanţă transportul public este cu totul altul. Gândiţi-vă că, dacă suspendăm şi cursurile, am veni în ajutorul… să nu uităm că avem 10.000, poate 14.000 de cazuri de gripă A şi B. Lucrurile se leagă logic, dacă stăm să ne gândim”, a precizat Marian Banu.

Inspectorul şcolar a propus realizarea unei evidenţe a tuturor copiilor care ies din ţară şi revin peste două-trei zile, indiferent de destinaţia declarată.

„Am avut ceva probleme cu părinţii. Avem şi acum cazuri care vin cu copiii de la schi, din Austria, din Bulgaria, din Slovenia. Să propunem colegilor de la Direcţia de Sănătate, Direcţia Spitalelor… dacă putem face o evidenţă a copiilor care părăsesc ţara şi care vin după două-trei zile, pentru că ştim foarte bine: un tren rapid de la Viena sau de la Reggio Emilia la Roma face două ore. Trebuie să avem o evidenţă a tuturor familiilor şi copiilor care intră, din punctul meu de vedere, pentru că e o mobilitate foarte mare şi lucrurile se complică”, a mai spus Banu.

Referitor la organizarea olimpiadelor școlare, Banu a precizat că decizia va fi luată de Ministerul Sănătăţii, dar a menţionat că nu pot fi privaţi de această competiţie copiii din Bucureşti, în timp ce vor participa elevii din alte oraşe.

Măsura suspendării cursurilor a fost susţinută şi de primarii sectoarelor 1, 2, 5 şi 6.

Articolul precedentActivităţile didactice ale Universității de Medicină şi Farmacie din Timişoara au fost sistate
Articolul următorMEC: Olimpiadele școlare județene și regionale, precum și concursurile sportive sunt suspendate