Accidentul vascular cerebral este un evenimet accidental, un eveniment acut, vascular pentru ca ceea ce se intampla reprezinta de fapt o anomalie in vasele cerebrale. Accidentul vascular cerebral este o complicatie a altor boli, care se asociaza in majoritatea cazurilorcu anumiti factori de risc, precum fumatul, hipertensiunea arteriala, stilul de viata.

„Accidentele vasculare cerebrale care sunt de doua feluri, ischemice si hemoragice, sunt intotdeauna consecinta unei suferinte preexistente. Nu exista accident vascular cerebral ca boala primara, la un om perfect sanatos, pentru ca accidentul vascular cerebral presupune fie o anomalie a peretelui vascular, fie existenta unor altor boli, de obicei cardiace unde se realizeaza niste cheaguri de sange, care se desprind, pornesc in circulatie si apoi astupa un vas cerebral”, a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Bajenaru, presedintele Societatii Romane de Neurologie, intr-un interviu pentru Sanatatea TV.

Potrivit statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania se afla printre tarile cu cea mai mare incidenta si mortalitate provocata de bolile cardiovasculare in general si accidente vasculare in mod deosebit. Astfel ca marea majoritate a pacientilor care sufera un accident vascular cerebral au varste cuprinse intre 55-60 de ani. Cu toate acestea specialistii sustin, ca sunt cazuri de accidente vasculare cerebrale la oameni mai tineri, accidente cauzate in primul rand de stilul de viata inadecvat.

Prin urmare aceste accidente vasculare cerebrale pot fi prevenite prin tratarea hipertensiunii arteriale, prin renuntarea la fumat, prin scaderea in greutate, prin exercitii fizice, printr-un tratament corect al diabetului zaharat, precum si printr-o dieta corecta.