Autorităţile pakistaneze au aprobat lansarea celei de-a treia faze de testare a unui vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de institute chineze, au declarat marţi oficiali.

Testarea pe mai mult de 10.000 de voluntari va începe în două zile, a declarat profesorul Hasan Abbas Zaheer, hematolog pentru un partener farmaceutic local.

Teste ale vaccinului, dezvoltat de compania biofarmaceutică CanSinoBio şi Institutul de Biotehnologie din Beijing, sunt deja în curs în China, Rusia, Chile şi Argentina, şi vor începe în curând în Arabia Saudită.

Prima şi cea de-a doua fază de testare a vaccinului, încheiate în mai şi iunie, au arătat rezultate promiţătoare, a anunţat Institutul Naţional de Sănătate din Pakistan, care supraveghează procesul, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Sperăm să finalizăm cea de-a treia şi ultima fază de testare în două luni”, a declarat profesorul Zaheer. „Dacă totul merge bine, va fi gata pentru distribuţie înainte de sfârşitul anului”, a mai spus el.

Mai multe companii chineze s-au alăturat cursei globale pentru a dezvoltarea unui vaccin în speranţa depăşirii pandemiei de coronavirus, care a izbucnit în China la sfârşitul anului trecut.

Până în prezent, aproape 22 de milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19, dintre care 773.000 au murit, conform statisticilor globale.