Iași: Costurile cu vaccinurile antirabice ajung la peste 20% din bugetul pentru medicamente, pe fondul creșterii numărului de cazuri

0
339

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, a semnalat o creștere semnificativă a numărului de pacienți care necesită consult și profilaxie antirabică, precum și o diversificare a cazurilor de mușcături sau zgârieturi provocate de animale cu risc de transmitere a rabiei, potrivit unei informări publicate de Consiliul Județean Iași pe Facebook.

„Numărul persoanelor care necesită consult şi prevenţie antirabică a crescut, iar tipologia muşcăturilor animalelor cu risc de transmitere a rabiei este tot mai variată”, a declarat miercuri dr. Florin Roşu.

Datele oficiale arată că, de la începutul anului, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au fost raportate 29 de focare, cu un total de 119 persoane considerate contacți. În aceeași perioadă, 1.016 persoane au avut nevoie de prevenție antirabică.

Prin comparație, în tot anul 2024 fuseseră înregistrate doar cinci focare de rabie cu 18 contacți, iar 1.319 persoane primiseră vaccin antirabic.

Dr. Roșu a explicat că imunizarea eficientă împotriva virusului rabic presupune administrarea mai multor doze de vaccin.

„Doar în ultimele două luni şi jumătate au fost folosite aproximativ 2.000 de doze vaccin. Impactul asupra bugetului spitalului este unul însemnat, 22% din bugetul dedicat medicamentelor fiind direcţionat către prevenţia antirabică. Acest procent va fi mult mai mare până la finele anului”, a precizat medicul.

El a subliniat că, în ultima perioadă, tipurile de expuneri la risc s-au diversificat.

„Avem cazul unei paciente, în vârstă de 69 ani, din municipiul Iaşi, care a fost zgâriată de un liliac găsit în balconul locuinţei proprii. De asemenea, un copil în vârstă de 5 ani, muşcat de un babuin în timpul unei vizite la o grădină zoologică din alt judeţ. Facem din nou apel către populaţie de a nu interacţiona cu animalele, fie ele domestice sau sălbatice, care prezintă un comportament anormal, sau cu cele aflate în captivitate. Dacă observă sau interacţionează cu acest tip de animal, trebuie să anunţe Direcţia Sanitar Veterinară, respectiv, să se prezinte în cel mai scurt timp în triajul Spitalului de Boli Infecţioase”, a afirmat dr. Florin Roşu.

Articolul precedentAlergiile la ambrozie se intensifică în Arad: 80% dintre pacienții cabinetului de alergologie afectați de polen
Articolul următorSMURD a intervenit în peste 1.260 de cazuri medicale de urgență în ultimele 24 de ore