Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru distribuirea de măşti de protecţie către persoanele vulnerabile

0
96

Guvernul a aprobat acordarea de măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Am adoptat astăzi în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens s-au aprobat măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate”, a declarat Nelu Tătaru la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că se acordă câte 50 de măşti de protecţie persoanelor din categoriile defavorizate, aferente unei perioade de două luni.

Ministrul a mai menţionat că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu 230 de milioane de lei pentru achiziţia acestor măşti de protecţie.

Articolul precedentVânzările de medicamente, în creştere în România. Cu cât a crescut consumul în primele trei luni ale anului
Articolul următorUn ochi artificial care ”vede” asemenea celui uman, inventat de oamenii de știință din Hong Kong