Guvern: Centrele de permanenţă se pot organiza cu minimum 5 posturi de medic

0
245

Centrele de permanenţă se pot organiza cu minimum 5 posturi de medic în mediul rural şi în zona urbană cu o populaţie sub 25.000 de locuitori, unde există deficit de medici de familie, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern.

„Totodată, în centrele de permanenţă din zonele izolate şi greu accesibile, precum cele din Munţii Apuseni şi din Delta Dunării, medicii vor fi exceptaţi de la asigurarea serviciilor de gardă în program de continuitate, dată fiind distanţa mare care trebuie parcursă de medicul de familie de la cabinet la centrul de permanenţă. În aceste situaţii, programul de funcţionare al centrelor de permanenţă se poate stabili prin decizie a direcţiei de sănătate publică judeţeană, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, la propunerea medicului coordonator al centrului de permanenţă”, subliniază Guvernul.

Articolul precedentConf. univ. dr. Anca Pantea Stoian va fi parte din Consiliul Global al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului
Articolul următorCâte cazuri de infecție cu virusul West Nile s-au înregistrat de la începutul perioadei de supraveghere. Datele INSP