Gheorghiță, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Cel mai târziu la începutul lunii octombrie

0
113

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar urma să înceapă în România cel mai târziu la începutul lunii octombrie, a declarat președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță. Persoanele care au trecut prin boală nu mai au indicație pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin. De asemenea, cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca vor primi, cel mai probabil, o a treia doză de vaccin ARN mesager, a precizat președintele CNCAV.

„Dacă Agenția Europeană a Medicamentului face această recomandare la început de septembrie, așa cum noi estimăm, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vom putea demara această etapă de administrare a celei de-a treia doze”, a spus Gheorghiță, vineri seară, la un post de televiziune.

„Pe de o parte, am văzut că sunt mai multe ţări care au adoptat deja această schemă cu un rapel la cel puţin şase luni. În momentul de faţă în Israel se administrează persoanelor peste 50 de ani, deja în Statele Unite au decis ca să înceapă cea de-a treia doză la cel puţin opt luni de la completarea schemei de vaccinare, vor începe cu persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer, compania Moderna, administrându-se câte o doză din fiecare tip de vaccin, pentru cei care au făcut schema de vaccinare cu Johnson se aşteaptă încă studii pentru a vedea dacă trebuie administrată o altă doză de la cel de la Johnson&Johnson sau trebuie făcută o schemă mixtă, cu administrarea unui rapel de ARN Mesager”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Președintele CNCAV a precizat că programarea se va face fie prin platforma dedicată, la optimizarea căreia se lucrează, fie cu prezentare directă la centrul de vaccinare. Condiția este să fi trecut cel puțin șase luni de la a doua doză și să nu fi trecut prin boala COVID-19, deoarece se consideră că anticorpii celor vaccinați și care au trecut prin boală le oferă o protecție imunitară suficientă.

Administrarea celei de-a treia doze va începe cu personalul medical și persoanele din categorii vulnerabile. Apoi vor fi eligibili și cei din alte categorii, a precizat președintele CNCAV.

„Vom începe cu aceleaşi categorii care au fost prioritizate în etapa iniţială a campaniei de vaccinare şi anume personalul medical, personalul din centre sociale, rezidenţii din centrele sociale, persoanele vulnerabile, vârstnici, cei cu boli cronice care sunt internaţi în aceste centre, precum şi persoanele cu vârstă mai mare de 65 de ani, şi ei vulnerabili. Progresiv, vor intra şi celelalte categorii populaţionale. Ne-am gândit să trimitem SMS pentru a încerca să îi aducem la vaccinare mai repede pe cei care sunt vulnerabili, cei care sunt în evidență cu boli cronice. Vom discuta cu colegii de la STS, sunt date care în momentul acesta sunt în analiză”, a adăugat Gheorghiță.

Președintele CNCAV a adăugat că „foarte probabil” cei care au făcut prima schemă de vaccinare cu serul AstraZeneca vor primi a treia doză de vaccin dintr-un ser bazat pe ARN Mesager. Gheorghiță a susţinut că România are doze suficiente de vaccin şi că va primi, luna viitoare, noi tranşe de vaccin anti-COVID-19.

Articolul precedentMarea Britanie a aprobat un medicament pentru prevenirea și tratarea infecţiilor cu noul coronavirus
Articolul următorItalia: Ministrul Educaţiei susţine vaccinarea anti-COVID obligatorie a profesorilor