Gheorghiță: 40% dintre judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%

0
44

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a precizat, marţi, că în Capitală se înregistrează o rată de acoperire vaccinală de peste 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani, iar 40% dintre judeţe au o rată de acoperire vaccinală de peste 30 de procente.

„În momentul de faţă, la nivelul municipiului Bucureşti s-a depăşit rata de acoperire vaccinală de 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani, mai exact este 50,15%, urmat judeţul Cluj, care are o rată de acoperire vaccinală de 46,32%. Ca sumarizare, 40% dintre judeţe, incluzând municipiul Bucureşti, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%, aproximativ 55% dintre judeţe au o rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30% şi mai sunt două judeţe, Giurgiu şi Suceava, care au o rată de acoperire vaccinală aproape de 20%, în jur de 19,7%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Gheorghiță a informat că în prezent sunt active aproximativ 581 de centre de vaccinare, cu 837 de fluxuri, în perspectiva administrării celei de a treia doze de vaccin anti-COVID-19.

În acelaşi timp, referitor la bilanţul vaccinărilor, președintele CNCAV a menţionat că până la data de 20 septembrie au fost vaccinate cu cel puţin o doză peste 5,38 milioane de persoane, 5,26 milioane de persoane având schema completă.

Articolul precedentPeste 2400 de școli din 26 de județe vor beneficia de vaccinare anti-COVID cu sprijinul echipelor mobile
Articolul următorCMR, despre creșterea alarmantă a numărului de pacienți COVID-19: O presiune la nivelul secţiilor ATI