Germania a depăşit pragul de două milioane de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2

0
558

Germania a depăşit pragul de două milioane de cazuri de infectări cu noul coronavirus, iar numărul deceselor a ajuns la aproape 45.000, potrivit datelor date, vineri, publicităţii de Institutul german pentru boli infecţioase Robert Koch (RKI), informează Reuters.

Alarmată de rata ridicată a infectărilor, numărul de decese şi recentele mutaţii ale COVID-19, cancelarul Angela Merkel a declarat, cu prilejul unei reuniuni a conducerii formaţiunii politice din care face parte, că doreşte ”măsuri foarte rapide”.

Merkel intenţionează să devanseze o întâlnire cu liderii landurilor federale programată iniţial pentru 25 ianuarie pentru a discuta măsuri mai stricte.

Prim-ministrul landului Renania-Palatinat, Malu Dreyer, speră ca o nouă rundă de consultări să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare, ”să sperăm că marţi”, a declarat aceasta, vineri, pentru un post de televiziune.

Numărul cazurilor de coronavirus a crescut în Germania, într-o zi, cu 22.368 ajungând la un bilanţ total de 2.000.958, potrivit datelor comunicate, vineri, de RKI. Numărul deceselor a crescut cu 1.113, ajungând la un total de 44.994.

Germania, ţară cu 83 de milioane de locuitori, a administrat iniţial pandemia mai bine decât vecinii ei impunând un lockdown strict în primăvara anului trecut. A înregistrat, însă, o creştere accelerată a numărului de cazuri şi decese în ultimele luni, iar rata zilnică a mortalităţii pe cap de locuitor de la mijlocul lui decembrie a depăşit-o deseori pe cea din Statele Unite.

Articolul precedentKlaus Iohannis: Acest vaccin este sigur, eficient. Recomand tuturor vaccinarea
Articolul următorCâte cazuri de infecții respiratorii acute au fost raportate în România, într-o săptămână. Datele INSP