Germania a acceptat o relaxare treptată a restricțiilor

0
332

Cancelarul Angela Merkel a acceptat miercuri seară deblocarea treptată a dispozitivului anti-COVID-19 din Germania, iar împreună cu liderii celor 16 landuri federale ale ţării, a ajuns la un acord asupra unui calendar privind relaxarea măsurilor de izolare parţială care sunt în vigoare de la sfârşitul anului 2020, scrie AFP, citată de Agerpres.

Un sondaj realizat recent de YouGov, guvernul german nu se mai poate baza pe sprijinul publicului în ceea ce privește restricțiile și măsurile stricte anti-pandemie.

Potrivit acestui sondaj, la începutul acestei carantine, 73% dintre cei chestionaţi au sprijinit restricţiile impuse, care au cuprins închiderea magazinelor care nu sunt de maximă necesitate şi a şcolilor, precum şi a restaurantelor, hotelurilor şi centrelor culturale şi de divertisment. În present însă, majoritatea nu mai susține lockdownul.

Cancerul german rămâne însă optimist și speră în ținerea situației sub control printr-o accelerare a procesului de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Angela Merkel a anunțat că Germania va autoriza vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani. De asemenea, intervalul dintre administrarea a două doze va fi prelungit, pentru a permite vaccinarea mai multor pacienţi.

Chiar și în contextual unei relaxări treptate, cele mai multe dintre restricții sunt prelungite cel puţin până la 28 martie pentru a contracara creşterea cazurilor şi răspândirea mutaţiei britanice, reprezentând în prezent 46% din contaminări, mai relatează Agerpres.

Articolul precedentSerbia: Val de infectări cu coronavirus, declanşat de tulpini mai contagioase
Articolul următorASSMB: Îmbunătățirea comunicării cu părinții elevilor, prin digitalizarea cabinetelor școlare