GCS: Toți pasagerii repatriați din Maroc vor fi testați la aterizare

0
36

Niciun pasager din avionul care repatriază 122 de români și 62 de europeni din Maroc nu prezintă simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ca măsură suplimentară, persoanele vor fi testate și li se va recomanda să rămână în autoizolare până la aflarea rezultatului testului.

Aeronava cu care sunt repatriați din Maroc 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni ai altor state europene va ajunge, joi, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 20.00.

„Nicio persoană nu prezintă simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ca măsură suplimentară, persoanele vor fi testate și li se va recomanda să rămână în autoizolare până la aflarea rezultatului testului”, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit sursei citate, în cazul în care rezultatul testului este negativ, cetățenii repatriați din Maroc, țară aflată în zona verde, vor rămâne în contact cu autoritățile medicale pentru a depista orice semn al apariției eventualelor simptome.

„În cazul în care rezultatul este pozitiv, persoanele respective vor fi transportate la unități medicale pentru investigații și monitorizare, iar proba va fi trimisă în laboratoare specializate pentru secvențiere,în vederea stabilirii variantei de tulpină”, anunță sursa citată.

Articolul precedentCNCAV: 10.260 persoane vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultimele 24 de ore
Articolul următor3 decembrie, Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi