GCS: 119 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. La cât a ajuns numărul deceselor

0
42

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.517 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare, au fost înregistrate alte 119 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 166 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.526 au fost declarate vindecate și externate.

Ad in title

Totodată, până acum, 1.279 de diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.333 de persoane. Alte 90.103 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 448.813 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 397 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.604 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 105.000 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 1 iunie a.c., 58 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus), respectiv 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați, respectiv 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Articolul precedentVaccin împotriva COVID-19: Rusia va începe testele clinice pe un grup de militari
Articolul următorVIDEO – Despre fumat și consecințele asupra sănătății, LIVE de Ziua Mondială fără Tutun