Galați: 15 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului din Tecuci cu echipamente de ultimă generație

0
144

Un nou proiect cu finanțare europeană, în valoare de 15 milioane de lei, va permite dotarea cu echipamente performante a Cabinetului de neurologie, a laboratorului de analize medicale și a laboratorului de imagistică din cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci.

Investiția va include și un sistem avansat de imagistică prin rezonanță magnetică – RMN 3 Tesla.

„Acest echipament va contribui semnificativ la stabilirea unui diagnostic și a unui tratament precis pentru o gamă foarte largă de afecțiuni. Un mare avantaj va fi acela că eventualele probleme de sănătate pot fi descoperite într-un stadiu incipient, se poate urmări evoluția acestora în timp, iar șansele de vindecare mai rapidă a pacienților, inclusiv în cazul unor boli grave, sunt mult mai mari”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe lângă RMN-ul 3 Tesla, Spitalul din Tecuci va beneficia și de 53 de echipamente medicale moderne, printre care se numără:

  • Analizor automat hematologie

  • Analizor complet modular de biochimie și imunologie clinică

  • Osteodensitometru pentru diagnosticarea osteoporozei

  • Microscop trinocular

  • Electroencefalograf

  • Aparat EMG

  • EKG

  • Sistem arhivare electronică imagistică medicală și diagnostic (PACS)

„De noile echipamente vor beneficia atât gălățenii din municipiul Tecuci, cât și locuitorii din comunele limitrofe: Drăgănești, Munteni, Ghidigeni, Negrilești, Matca, Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Movileni, Grivița, Cerțești, Barcea, Umbrărești, Ivești, Liești, Drăgușeni, Bălăbănești, Poiana, Buciumeni”, a mai precizat Costel Fotea.

Articolul precedent7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății: „Sănătatea este una dintre cele mai prețioase resurse pe care le avem”
Articolul următorHernia de disc: Cum să recunoști simptomele și când să ceri ajutorul medicului