Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, despre vaccinul anti-COVID pentru copiii între 5 și 11 ani

0
330

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că livrarea vaccinului anti-COVID pentru copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani este întârziată în România.

„Deşi avem recomandarea EMA, deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului pentru copii este întârziată. Asta deşi nu am avut aproape deloc restricţii de sărbători, am trimis copiii la şcoală încă din 3 ianuarie şi avem o rată mică de vaccinare la adulţi. Şi să nu uităm, testarea în şcoli este acum blocată pentru că statul român a organizat o licitaţie cel puţin discutabilă. Motivele invocate nu pot fi luate în serios. Faptul că nu a existat prevedere bugetară pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat şi contract cu acelaşi furnizor”, a afirmat Ioana Mihăilă.

Fostul ministru reaminteşte că în noiembrie 2021 Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) recomanda administrarea vaccinului anti-COVID la copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani.

„Spania, Italia, Franţa şi alte ţări europene administrează vaccin copiilor din luna decembrie. Germania vaccinează din decembrie copiii vulnerabili. Canada a autorizat vaccinul pentru copii încă din luna noiembrie, iar în Statele Unite s-a publicat planul de vaccinare a copiilor din octombrie şi a început vaccinarea din luna noiembrie. Între timp, există din ce în ce mai multe studii care confirmă faptul că trecerea prin infecţie COVID la copii poate favoriza apariţia diabetului de tip 1. Asta înseamnă tratament cu insulină pe toată durata vieţii”, precizează Mihăilă.

Fostul ministru menţionează că Guvernul poate să dea bani din fondul de rezervă pentru cheltuieli noi, „neprevăzute”, dar că banii au fost alocaţi primăriilor sau pentru pensii speciale.

„Guvernul a preferat să împartă fondul de rezervă discreţionar primăriilor şi acum să crească pensii speciale. Pentru asta există buget, pentru a preveni complicaţiile la copiii din România care vor trece printr-un nou val de infectări, nu există”, scrie Mihăilă.

Prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19, de peste 100.000 de doze, destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani, va ajunge în România în perioada 21-25 ianuarie, anunța recent Ministerul Sănătății.

”În perioada 21-25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114 000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19, de peste 100.000 de doze, destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani, va ajunge în România în perioada 21-25 ianuarie, informează Ministerul Sănătății.

”În perioada 21-25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114 000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Articolul precedentDr. Marius Geantă, despre transplantul de inimă de porc la om: Nu putem să ne gândim la o extindere rapidă către un număr mare de pacienți
Articolul următorFauci: Varianta Omicron a SARS-CoV-2 va infecta ”aproape pe toată lumea”