Focarul de pnemonii provocate de bacteria legionella a făcut alte două victime în Argentina

0
114

Un focar de pneumonii provocate de bacteria legionella, asociate cu o clinică din Tucuman, o provincie din nord-vestul Argentinei, a făcut duminică alte două victime, ridicând bilanţul la şase morţi într-o săptămână, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară sud-americană, citat de AFP.

Cea de-a şasea victimă este un bărbat de 81 de ani care prezenta comorbidităţi şi era spitalizat în stare gravă, fiind plasat sub asistenţă respiratorie, a precizat ministerul argentinian într-un comunicat.

În cursul zilei de duminică, acelaşi minister a anunţat decesul unui alt pacient, un bărbat de 64 de ani, care prezenta şi el comorbidităţi.

În total, 11 cazuri, asociate cu o clinică privată din San Miguel de Tucuman, capitala acestei provincii, au fost recenzate începând cu data de 18 august.

Majoritatea bolnavilor sunt membri ai personalului sanitar, iar o altă persoană bolnavă este o pacientă de 70 de ani care a suportat intervenţii chirurgicale în aceeaşi clinică.

Originea acestor pneumonii bilaterale grave a atras atenţia corpului medical local, cu atât mai mult cu cât examenele iniţiale au eliminat ipotezele privind COVID-19, gripa şi hantavirusul (transmis de rozătoare) drept cauze ale îmbolnăvirilor.

Mai multe probe medicale au fost trimise la Institutul Malbran din Buenos Aires, o referinţă naţională în materie de boli infecţioase.

Sâmbătă, ministrul argentinian al Sănătăţii, Carla Vizzotti, a anunţat că agentul bacterian în cauză este legionella, adăugând că tipul exact de legionella, probabil Legionella pneumophila, este în curs de verificare.

Legioneloza este o infecţie pulmonară gravă de origine bacteriană, iar infectarea se poate face pe cale respiratorie, prin inhalarea bacteriei din apă ori prin aerul condiţionat, a reamintit ministrul argentinian.

Preşedintele Colegiului medical din provincia Tucuman, Hector Sale, a subliniat săptămâna trecută că patologia observată de medici este „agresivă”, dar că nu este vorba, a priori, despre o boală care determină o transmitere bacteriană de la o persoană la alta, întrucât „contacţii apropiaţi ai acestor pacienţi nu prezintă niciun simptom”.

Articolul precedentPneumonia interstițială atipică: cauze și tratament
Articolul următorInstitutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca trebuie relocat, potrivit unui raport al Corpului de Control al MS