Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de autorităţile sanitare la centre medico-sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, după cum a anunțat Prefectura Prahova.

Astfel, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Nedelea au fost identificate zece persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care cinci cazuri sunt în rândul beneficiarilor, iar alte cinci în rândul personalului angajat. Ca urmare a celor constatate, s-a dispus izolarea personalului depistat pozitiv şi a contacţilor, iar beneficiarii au fost evaluaţi şi s-a decis izolarea acestora în centru, sub supraveghere medicală, după cum a anunțat Prefectura.

De asemenea, la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională pentru Persoane Adulte cu Handicap Tătărăi au fost depistate 29 de persoane infectate, fiind vorba despre 10 angajaţi şi 19 beneficiari. Şi în acest caz, s-a dispus izolarea personalului testat pozitiv şi a contacţilor, iar beneficiarii au fost evaluaţi şi s-a decis izolarea acestora în centru, sub supraveghere medicală.

În ambele situaţii, depistarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus a avut loc în urma testărilor periodice care sunt efectuate în centrele medico-sociale din Prahova, precizează sursa citată.

Dintre cele 378 de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 225 sunt ocupate. La ATI, toate paturile destinate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.