Secţia Chirurgie şi blocul operator ale unui spital privat din Constanţa au fost închise în urma apariţiei unui focar de SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii conducerii unităţii spitaliceşti mai precizează că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, consultaţiile şi investigaţiile desfăşurându-se conform planificărilor existente.
Potrivit conducerii spitalului privat din Constanţa, săptămâna trecută, primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2, în urma testării RT-PCR, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator.

„Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică. A fost dispusă măsura testării RT-PCR a celorlalţi angajaţi care, în urma anchetei epidemiologice interne, s-au încadrat în definiţia de ‘contact direct’ sau ‘contact apropiat’ faţă de cazurile confirmate”, se arată în comunicatul de presă.