Femeile folosesc zilnic 515 substante chimice pentru infrumusetare

0
345

Femeile folosesc 515 substante chimice in produsele de ingrijire in fiecare zi!

Potrivit unui nou studiu, citat de Daily Mail, cele mai multe dintre produsele cosmetice preferate de femei sunt cocktailuri de substante chimice produse industrial si potential periculoase ce ar putea dauna sanatatii noastre. Plus ca, multe dintre aceste produse cosmetice mai degraba ne grabesc imbatranirea decat sa ne intinereasca.

in urma acestor cercetari s-a constatat ca ritualul de ingrijire si machiaj al unei femei presupune folosirea a aproximativ 515 substante chimice sintetice diferite. Astfel, samponul contine aproximativ 15 substante chimice, rujul 33 de substante chimice, fixativul 11, deodorantul 15 substante chimice, lotiunea de corp 32, parfumul 250 de substante chimice iar oja 31 de substante chimice.

Multe dintre aceste substante chimice sunt folosite si in alte produse, precum detergentii de uz casnic. Substantele chimice folosite in compozitia produselor cosmetice au fost legate de o serie de probleme de sanatate, de la alergii si sensibilitate a pielii pana la tulburari hormonale grave, probleme de fertilitate si chiar cancer.

Parabenii, de exemplu, care sunt utilizati pentru a prelungi durata de valabilitate a produselor cosmetice, sunt una dintre substantele chimice pentru conservare cele mai utilizate din lume. Parabenii se gasesc in sampoane, geluri de par, gel de ras si lotiuni pentru corp. Dar utilizarea lor devine din ce in ce mai controversata, o gama de diferite studii punandu-le in legatura cu probleme de sanatate grave, inclusiv cancer de san si probleme de fertilitate la barbati.

Cercetatorii de la Universitatea de Medicina Prefectural Kyoto sugereaza ca anumiti parabeni care s-au presupus pana acum ca fiind siguri, cum ar fi metilparabenul, pot evolua si deveni toxici atunci cand sunt expusi la lumina soarelui. Acestia pot provoca imbatranirea prematura a pielii si determina un risc crescut de cancer de piele.

Substantele chimice de tip metilparabeni se gasesc in mai mult de 16.000 de produse cosmetice, inclusiv creme hidratante si paste de dinti.

Articolul precedentFederatia Sanitas se intalneste cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si cu cei ai CNAS
Articolul următor11 decese cauzate de pneumonii, in decurs de o saptamana