Federația „Solidaritatea Sanitară”: „În urmă cu doar două zile Ministerul Sănătății a dat un ordin prin care a dorit să scoată reprezentanții celor două federații sindicale reprezentative din sănătate din comisiile de concurs organizate în unitățile sanitare. Oare de ce?”

0
328
foto: FSSR
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) susțin necesitatea unor modificări legislative care ar putea elimina problema corupției la angajările în sistemul public de sănătate:
„Observăm că problema corupției la angajarea în spitale a devenit o temă de dezbatere publică, actuali și foști guvernanți arătându-se deosebit de indignați!
Federația <<Solidaritatea Sanitară>> tot cere de peste șase ani organizarea concursurilor naționale de ocupare a posturilor, tocmai pentru a asigura intrarea doar pe bază de merit în sistemul public de sănătate.
Ultima dată am cerut acest lucru în cadrul colectiv de muncă. Ministerul Sănătății a făcut parte însă din mulțimea opozanților la o astfel de măsură.
Mai mult decât atât, în urmă cu doar două zile Ministerul Sănătății a dat un ordin prin care a dorit să scoată reprezentanții celor două federații sindicale reprezentative din sănătate din comisiile de concurs organizate în unitățile sanitare. Oare de ce? (Evident, sunt blocați în intenția lor de prevederile CCMS)” – transmite FSSR într-o informare publică.
„De fapt, sistemul public de sănătate nu are nevoie de înființarea unei agenții care să lupte împotriva corupției sau de alte inovații, ci doar de câteva modificări legislative simple și de un nivel rezonabil de onestitate și competență din partea celor responsabili. Propuneri noi tot facem, dar nu am găsit deocamdată decidenții dornici să rezolvare cu adevărat problemele” – conchid liderii sindicali din Sănătate.
Articolul precedentUn jurnalist, director interimar la Crucea Roșie Română
Articolul următorUMF „Iuliu Hațieganu” a inaugurat extensia universitară de la Baia Mare unde va forma asistenți medicali licențiați