Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul Prefecturii Județului Sibiu, a declarat, pentru Sănătatea TV și RoHealthReview, că din cele 1.950 de doze primite până acum, din care se va realiza vaccinarea până vineri, inclusiv, s-a pierdut o singură doză.

Purtătorul de cuvânt neagă astfel informația apărută în spațiul public, conformă căreia 230 de doze de vaccin ar fi fost aruncate la Sibiu, după ce medicii ar fi refuzat vaccinarea, explicând întreaga situație.

“În urma apariției în spațiul public a unor informații conform cărora în județ s-a înregistrat o cantitate mare de pierderi de vaccin împotriva COVID-19, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 6 ianuarie, la ora 13.00, la nivelul județului Sibiu era următoarea:

• 1.720 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 începând cu 31 decembrie, prima administrare, până în 6 ianuarie la ora 13.00.
• Până la ora 20.00, tot în intervalul 31 decembrie- 6 ianuarie, s-au vaccinat 1.820 de persoane.

Județul Sibiu a primit ultima tranșă de doze care a sosit în dimineața zilei de 4 ianuarie, lotul fiind alcătuit din 975 de doze și având o perioadă de utilizare de 220 de ore. Din data de 31. 12. 2020, până miercuri, la ora 20.00, la nivelul județului Sibiu a fost înregistrată o singură pierdere. Ieri, la ora 13.00 erau 1.720 de persoane vaccinate. În Sibiu, au sosit două tranșe de 975, s-a făcut un calcul, dar dozele acelea au ajuns luni, ele având o perioadă de 220 de ore, practic ele pot fi utilizate până vineri inclusiv. Practic, dozele de vaccin sunt în perioada de valabilitate. S-a înregistrat o singură pierdere, pentru că dintr-un flacon de vaccin, care conține cinci doze, care în momentul în care se scoate de la frigider trebuie utilizate toate cele cinci doze. Pierderea înregistrată a fost cauzată de faptul că era pentru ultima tură de programați dintr-o zi, iar o persoană nu a mai ajuns la vaccinare, și s-au imunizat doar patru. Una a rămas, nu au mai avut pe cine să vaccineze, fiind și la sfârșitul programului, nici nu au mai avut cum să cheme următorul, pentru că era ultima programare din ziua respectivă.  S-a pierdut o doză, atât”, a explicat Andreea Ștefan.

De asemenea, număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare până ieri a fost de cinci reacții comune și minore, din care două de tip local, respectiv durere la locul injectării, și trei de tip alergic, potrivit datelor Prefecturii.