Asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, a declarat pentru RoHealthReview.ro și Sănătatea TV, că de peste o lună, paturile ATI COVID sunt ocupate în totalitate, iar ritmul de eliberare și de ocupare este extrem de rapid.

Beatrice Mahler a spus că secția de terapie intensivă a Institutului „Marius Nasta” are trei compartimente, respectiv cel de ATI COVID, cu șase paturi, alte 20 de paturi, din care opt destinate pacientului din terapie intensivă cu acutizări respiratorii și 12 paturi pentru terapia post operatorie.

“ Institutul Marius Nasta, având un sistem pavilionar, a putut să organizeze activitatea astfel încât să aibă paturi destinate pacientului COVID. În acest moment, avem 72 de paturi pentru pacientul din secție, paturi pentru pacientul cu afectare pulmonară și paturi pentru pacientul cu tuberculoză care necesită și el asistență medicală”, a explicat asist. univ. dr. Beatrice Mahler.

Aceasta a precizat că pe lângă pacienții COVID-19, și alți bolnavi au nevoie inclusiv de terapie intensivă și asistență medicală.

“Vorbim de pacienți cu cancer pulmonar, de pacienți cu tuberculoză, pacienți care din păcate ajung în ultima perioadă cu forme severe de afectare, prin urmare, o parte dintre ei ajung în terapia intensivă partea non-COVID ”, a adăugat managerul.