EXCLUSIV Cum va fi ales medicul detaşat. “Unii au comorbidităţi precum diabet, HTA sau obezitate”

0
460

Livia Davidescu, medic primar oftalmolog în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unul dintre iniţiatorii petiţiei “Nu ‘Legii carantinării şi izolării’ în forma actuală!! Nu detaşării forţate a medicilor!”, a declarat că legiferarea detaşării medicilor „deschide poarta abuzurilor şi a deciziilor arbitrare”.

În opinia sa, pericolul legiferării îl reprezinta abuzul la toate nivelurile, pentru că se reglementează posibilitatea detaşării la propunerea DSP-urilor sau a ministerului, dar decizia se ia la nivel de manager şi şef de secţie.

“Imaginaţi-vă că primii vor fi detaşaţi cei incomozi. Asta e temerea noastră, că se lasă loc abuzurilor, interpretării, subiectivismului în decizii care ar trebui să fie legiferate clar, obiectiv”, a declarat medicul, pentru Sănătatea TV şi RoHealthReview.

Soluţia: Să se facă angajări

Totodată, medicul este de părere că detaşarea nu rezolvă problema decât pentru cel mult 30 de zile, nefiind o soluţia pe termen mediu sau lung, mult mai normal fiind să se facă angajări, fie directe, fie prin concurs.

“Cum va fi ales cel care va fi detaşat? Unii medici au familii cu copii minori, ambii sunt medici, alţii au părinţi în întreţinere. Unii au comorbidităţi precum diabet zaharat, HTA, obezitate, hernii de disc. E o problemă majoră. Decizia se ia de către un superior ierahic şi poate fi atacată în contencios administrativ”, a declarat semnatara scrisorii deschise.

Livia Davidescu a precizat că detaşarea se poate refuza conform legii, prin contencios-administrativ, pentru motive personale bine întemeiate.

“Dar indiferent cum ar fi, nu detaşarea este soluţia. De ce? Pentru că pe de o parte laşi descoperit serviciul celui detaşat, iar în medicină, specialităţile sunt interdependente, ceea ce ar genera disfuncţionalităţi pt multe specialități. Vor fi pacienţi amânati lungi perioade de timp sau urgenţe trimise în alte localităţi, dacă nu se mai poate realiza acolo linia de gardă”, a explicat medicul primar.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de dr Livia Davidescu, SCJU Craiova, dr Manuela Predila, Maternitatea Bucur Bucuresti, dr Alina Martau, UPU, SCJU Pitesti, dr Bogdan Lazescu, SCJU Târgu Mureş, Dr Albert Claudiu, SCJU Miercurea Ciuc.

Articolul precedentMedic de familie: Nu există suficienți salvamari care să ne salveze pe toţi
Articolul următorOrgane şi ţesuturi pentru opt persoane, recoltate de la doi donatori