EXCLUSIV Ce are de făcut persoana care află că a intrat în contact cu un infectat cu noul coronavirus

0
347

Președintele Societății Române de Epidemiologie, prof. dr. Doina Azoicăi, a explicat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview.ro că persoana care află că a intrat în contact cu un pozitiv la coronavirus, trebuie să meargă acasă şi să se izoleze.

Apoi, trebuie să anunţe medicul de familie, care la rândul său anunţă Direcţia de Sănătate Publică, pentru testare.

“ Testarea depinde de capacitatea şi decizia fiecărui DSP, în funcţie de particularităţile contactului. În principiu, trebuie să rămână izolat la domiciliu, până i se comunică care este decizia direcţiei de sănătate publică, în urma derulării anchetei epidemiologice”, a precizat prof. dr. Doina Azoicăi.

La câte zile se face testul pentru coronavirus

Președintele Societății Române de Epidemiologie a spus că potrivit metodologiei, dacă s-a intrat în contact cu o persoană care ulterior s-a dovedit a fi confirmată cu noul coronavirus, este recomandat ca testul să fie făcut după şase zile de la acel moment.

Dacă testul iese negativ, prof. dr. Doina Azoicăi recomandă retestarea, în a 14-a zi.

“ Dacă este contaminat, atunci va dezvolta boala şi testul va ieşi pozitiv, dacă nu este confirmat în cele şase zile de la contact, înseamnă că nu s-a contaminat”, a precizat medicul epidemiolog.

Prof. dr. Doina Azoicăi a adăugat că sunt şi teste care au o eroare şi nu sunt 100% precise.

“Asta se ştia foarte bine. De aceea, testarea se face în a şasea zi şi ulterior se va repeta până în a 14-a zi de la contact”, a spus medicul.

Articolul precedentAstraZeneca, protejată de eventualele cereri de compensaţii legate de efectele secundare
Articolul următorOMS: Persoanele cu risc şi vulnerabile ar trebui să evite călătoriile