Europenii nu stiu cand trebuie sa foloseasca antibioticele

0
304

Conform utimului Eurobarometru dat publicitatii, 40% dintre europenii care au luat anul trecut antibiotice nu stiu prea bine cand sa le foloseasca, crezand ca aceste medicamente antimicrobiene inlatura si virusurile precum cele care provoaca gripa. Cea mai mare proportie a celor care nu stiu prea bine cand se folosesc antibioticele se inregistreza in tarile din sudul continentului: mai mult de jumatate din italienii, spaniolii si romanii intervievati au luat antibiotice in ultimele 12 luni si doar 22% dintre suedezi si 28% dintre germani. De asemenea, peste o treime dintre europeni a luat antibiotice pentru tratarea unei infectii virale (guturai sau gripa), desi antibioticele au efect in eliminarea microorganismele sau impiedica inmultirea lor. 53% dintre persoanele intervievate cred ca antibioticele pot elimina virusurile, idee la fel de gresita ca si cea intalnita la 47% dintre europenii care considera ca antibioticele sunt eficiente impotriva guturaiului si gripei. Aceste rezultate par surprinzatoare avand in vedere ca 83% dintre europeni sunt constienti ca supraconsumul de antibiotice le fac ineficiente.

Articolul precedentNumarul de urgenta 112, de 5 ani in serviciul romanilor
Articolul următorTuberculoza, o problema de sanatate publica