Europa are expertiza și resursele necesare pentru a construi sisteme de sănătate mai puternice, atrage atenția Victor Negrescu

0
28

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat că domeniul sănătății trebuie considerat o investiție strategică pentru viitorul Europei, nu doar o cheltuială, într-un mesaj transmis după cea de-a patra ediție a Health EU Summit – Europa Connect, desfășurată la Parlamentul European.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, profesioniști din domeniul sănătății, organizații de pacienți, mediul academic și industria de profil, principalele teme abordate fiind viitorul politicilor europene de sănătate, prevenția, combaterea cancerului și a bolilor cardiovasculare, accesul la tratamente inovatoare, lipsa personalului medical, digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale în sănătate.

Victor Negrescu a susținut necesitatea includerii unui capitol dedicat sănătății în viitoarele Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat și alocarea a cel puțin 20 de miliarde de euro pentru investiții în acest domeniu, precum și consolidarea programului european EU4Health.

„În intervenția mea am subliniat că viitorul buget european trebuie să reflecte această ambiție. Susțin introducerea unui capitol dedicat sănătății în viitoarele Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat, însoțit de cel puțin 20 de miliarde de euro dedicate investițiilor în sănătate, precum și consolidarea programului EU4Health”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European.

Acesta a precizat că modelul european de sănătate se confruntă cu presiuni importante, iar răspunsul trebuie să fie reprezentat de mai multă prevenție, inovare și investiții eficiente.

„Europa are expertiza și resursele necesare pentru a construi sisteme de sănătate mai puternice. Acum este momentul să transformăm această viziune în decizii și investiții concrete, astfel încât fiecare cetățean european să beneficieze de servicii medicale mai bune”, a transmis Victor Negrescu.

Articolul precedentInvestiție de peste 20 de milioane de lei pentru un ambulatoriu nou la Spitalul Municipal Turnu Măgurele