Elveţia a depăşit pragul de 10.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus 1

Elveţia a depăşit pragul de 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, a anunţat joi guvernul, care intenţionează să detecteze grupuri de persoane în spaţiul public cu ajutorul telefoanelor mobile.

În prezent, în Elveţia, ţară cu 8,5 milioane de locuitori, 161 de persoane au murit din cauza COVID-19 şi peste 10.600 au fost testate pozitiv, potrivit Oficiului Federal de Sănătate Publică.

Elveţia este a 5-a cea mai afectată ţară din Europa după numărul de persoane infectate, în urma Italiei, Spaniei, Germaniei şi Franţei, potrivit OMS. Din cele 91.400 de teste efectuate până în prezent în Elveţia, 14% au fost pozitive.

Deşi a interzis grupurile formate din mai mult de 5 persoane, Elveţia a refuzat pentru moment să instituie izolarea populaţiei la domiciliu.

„În prezent este prea devreme să vorbim despre relaxarea (măsurilor). Mai întâi, trebuie să avem dovada că am atins vârful acestei epidemii, ceea ce, din păcate, nu este încă cazul”, a declarat Daniel Koch, de la Oficiul Federal de Sănătate Publică, în timpul unui conferinţă de presă la Berna.

Primul caz a fost descoperit pe 24 februarie în cantonul Ticino, la frontiera cu Italia. De atunci, coronavirusul a apărut în toate cantoanele elveţiene.

Câteva dintre ele au făcut apel la armată. Aproape 3.800-4.000 de militari sunt mobilizaţi în prezent pentru a răspunde pandemiei, adică „totalitatea forţelor medicale ale armatei elveţiene”, a anunţat Raynald Droz, şeful Statului Major al Comandamentului de Operaţiuni.

După ce a ordonat închiderea şcolilor, cafenelelor, restaurantelor şi a tuturor magazinelor cu excepţia celor alimentare, de sănătate şi de primă necesitate, şi după ce a interzis manifestaţiile publice şi private, guvernul elveţian a interzis vinerea trecută adunările, inclusiv „spontane”, cu mai mult de cinci persoane.