Regulamentul proiectului ”Școli sănătoase în București” a fost modificat pentru a-i include și pe copiii care învață de acasă, care sunt înscriși în sistemul de învățământ din București, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Potrivit sursei citate, sunt eligibili pentru a se înscrie în vederea testării gratuite RT-PCR pentru COVID-19:

1. Preșcolarii/elevii înscriși în cadrul unităților de învățământ (publice sau private) de pe raza Municipiului București, cărora în urma triajului observațional și a evaluării stării de sănătate realizată de către personalul medical, nu le este indicată participarea la cursuri;

2. Preșcolarii/elevii înscriși în cadrul unităților de învățământ (publice sau private) de pe raza Municipiului București care nu sunt prezenți fizic la orele de curs, desfășurând cursurile în sistem online (conform declarației pe proprie răspundere a părintelui/reprezentantului legal – anexa 3), ai căror părinți/reprezentanți legali solicită în mod voluntar, înscrierea preșcolarului/elevului în cadrul proiectului, în vederea efectuării testării RT-PCR.

Noul regulament poate fi consultat pe site-ul www.assmb.ro, secțiunea proiect ”Școli sănătoase în București”.