Efort global pentru reducerea numarului de cazuri de administrare gresita a medicamentelor

0
309

Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat de curand o initiativa globala cu scopul de a reduce cu 50% efectele nocive asociate administrarii gresite a medicamentelor, pentru urmatorii cinci ani.

Administrarea gresita a medicamentelor cauzeaza cel putin un deces la fiecare minut si afecteaza aproximativ 1,3 milioane de oameni anual doar in Statele Unite ale Americii, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Este estimat ca in tarile cu venituri scazute si medii numarul de cazuri de administrare gresita a medicamentelor este aproximativ acelasi, insa impactul este aproape dublu in ceea ce priveste scaderea calitatii vietii si a longevitatii pacientilor. in foarte multe state astfel de date lipsesc, insa initiativa globala vizeaza de asemenea realizarea unei baze de date referitoare la acest aspect, acolo unde nu exista.

La nivel global, costurile asociate administrarii gresite a medicamentelor sunt estimate la 42 miliarde de dolari anual sau aproximativ 1% din cheltuielile globale in ceea ce priveste sanatatea, conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Provocarea globala pornita pentru siguranta pacientului tinteste situatiile din sistemele sanitare care duc la erori in ceea ce priveste administrarea medicamentelor si efectele acestor situatii. Initiativa are ca scop in acest context, imbunatatirea modului in care medicamentele sunt prescrise, distribuite si administrate si de asemenea, cresterea gradului de constientizare in randul pacientilor in legatura cu riscurile asociate administrarii gresite a medicamentelor.

Administrarea incorecta a medicamentelor poate fi cauzata de lipsa de informatie si educatie in randul pacientilor, aglomeratia si suprasolicitarea din sistemele sanitare, suprasolicitarea cadrelor medicale care pot face erori in prescrierea medicatiei. Prescrierea gresita, consumul inadecvat sau lipsa de monitorizare in administrarea medicamentelor pot avea efecte severe asupra sanatatii, pot crea dizabilitati sau chiar duce la deces. Toate aceste obiceiuri gresite pot fi insa prevenite printr-o actiune globala de constientizare a problemei si prin promovarea cauzei.

Actiunile prevazute de Organizatia Mondiala a Sanatatii se vor concentra pe patru zone: pacienti si publicul larg, profesionist ai sistemului medical, produse medicamentoase, sistemul si practicile ce vizeaza medicamentele. Astfel Organizatia isi propune imbunatatirea proceselor de prescriere, administrare si monitorizare a administrarii medicamentelor. Organizatia urmareste, de asemenea, sa asigure indrumare in acest sens actorilor implicati in sistemul sanitar si sa dezvolte strategii si planuri care sa asigure un proces al administrarii in siguranta al medicamentelor.

Articolul precedentZiua Internationala de Constientizare a Autismului
Articolul următorMedicii solicita solutionarea problemelor existente in medicina de familie