Dr. Virgil Musta, medic specialist boli infecțioase, coordonează un studiu referitor la pandemia de coronavirus, inițiat de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis.

Astfel, cei care doresc să se implice în realizarea acestui studiu sunt invitați să completezde un chestionar cu 23 de întrebări legate de coronavirus, cu un timp estimate de răspuns de 12 minute.

“Obiectivul proiectului inițiat de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, implementat cu susținerea Fundației Flex, este de a veni în sprijinul persoanelor cu risc crescut de a contacta COVID-19, sau/și de a avea o evoluție nefavorabilă a bolii, printr-un program de consiliere on line sau telefonică, pâna la sfârșitul acestui an”, au precizat inițiatorii studiului.

Potrivit acestora, participanții care vor răspunde la toate întrebările chestionarului, în funcție de punctajul obținut, vor primi un set de recomandări din partea echipei Profilaxis, cu care își vor putea gestiona mai eficient starea de sănătate, în următoarele luni de “conviețuire” cu COVID-19.

Un număr de 500 dintre participanți, care vor obține punctaj indicând un risc crescut de contagiune sau evoluție nevaforabilă în caz de infectare cu COVID-19, vor intra într-un program personalizat de consilere pâna la sfirșitul anului 2020, realizat de echipa Profilaxis, sub coordonarea doctorului Virgil Musta.

Datele respondenților oferite în cadrul chestionarului vor fi păstrate de pentru maximum 1 an de la data completării, asigurându-se confidențialitatea acestora, au precizat inițiatorii studiului.

“ În exteriorul echipei, în spațiul public, vor fi oferite doar date și informații statistice (fără a dezvălui identitatea celui care a completat), care pot sprijini autoritățile în luarea unor decizii, politici și strategii, menite să sprijine și să protejeze populația pe durata Pandemiei de COVID-19”, au precizat inițiatorii.