Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că până în prezent au fost vaccinate 86.625 de persoane cunoscute cu boli cronice, ceea ce reprezintă un procent de 21,15% din numărul de persoane vaccinate.

De asemenea, au fost vaccinate 217.167 de persoane peste 65 de ani, ceea ce reprezintă un procent de peste 53% din numărul de persoane vaccinate, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a spus referitor la persoanele din centre rezidențiale și sociale, că numărul celor vaccinați se ridică la 26.793, ceea ce reprezintă un procent de 6,54% din numărul de persoane vaccinate. Ca nivel de acoperire vaccinală, sunt peste 60% din persoanele eligibile din centrele rezidențiale și sociale.

De asemenea, coordonatorul campaniei a spus că au fost 961 de persoane nedeplasabile de la domiciliu, cu echipele mobile.

În ceea ce privește numărul persoanelor care definesc activități esențiale, sunt 78.0018 persoane vaccinate, începând cu data de 18 februarie, ceea ce reprezintă 19,04% din numărul total al persoanelor vaccinate al persoanelor, începând cu data de 15 ianuarie, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă.

De asemenea, acesta a spus că în centrele destinate Ministerului Apărării Naționale, au fost vaccinate până la acest moment 19.815 persoane, dintre care 5.096 reprezintă personal medical. Aceștia reprezintă aproximativ 3% din numărul persoanelor vaccinate la nivel național.