Dr. Valeria Herdea: Vaccinarea nu înseamnă numai vaccinarea copilului

0
374

”Recuperarea vaccinării reprezintă un fenomen cu care ne confruntăm de foarte mulți ani. Ne confruntăm pentru că este un fenomen multifactorial. În primul rând a ținut întotdeauna de educația populației, și nu în ultimul rând de educația profesionistului în sănătate, pentru că și noi învățăm odată cu ceilalți, și noi învățăm pentru că lumea aceasta a protecției vaccinale este o lume extinsă și o lume cu avalanșe informaționale extraordinare.

Sub presiunea aceasta a avalanșei informaționale și, din păcate, a recrudescenței bolilor infecțioase cu care ne confruntăm, practic asistăm la acest fenomen al amânării, al ezitării în fața vaccinării din partea oamenilor care doresc mai multe informații”, a declarat dr. Valeria Herdea, medic de familie și președintele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, într-un interviu pentru Sănătatea Press Group.

”Este normal sau cvasinormal acest fenomen al ezitanței vaccinale, în contextul în care, din păcate, timpul pe care noi îl petrecem cu pacientul este din ce în ce mai scurt, afluxul pacienților pe același număr de medici din ce în ce mai mare. Să nu uităm că acel timp adecvat comunicării eficiente și corecte către pacient, în primul rând a riscului bolilor infecțioase, în al doilea rând a posibilității de a te proteja eficient și a recurge la o schemă vaccinală gratuită, prevăzută în Sistemul Național de Vaccinare, reprezintă câțiva pași, pe care dacă îi parcurgem corect, nu ajungem la fenomenul de ezitanță și de refuz vaccinal.

Revenind, recurgem la recuperarea vaccinală, din punctul de vedere al unui medic practician, pentru următoarele lucruri: în primul rând pacientul nu se prezintă întotdeauna sănătos pentru vaccinare. De multe ori este nevoie să vezi un copil de trei-patru ori pentru ca să-l poți vaccina, pentru că el vine fie dintr-un context gripal, fie dintr-un context infecțios de la grădiniță sau de la școală, din familie. Sunt familii care au trei-patru copii, în care unul este bolnav și poate fi bolnav de o boală transmisibilă, deci există potențialul risc de a fi în incubație.

Nu în ultimul rând vorbim de amânarea vaccinării din varii motive: pleacă din localitate, populația transfrontalieră după cum știți este aproape 10% din populația României, lucrează în afara granițelor. Vorbim despre acești pacienți care ajung la recuperarea vaccinală pentru că ei scapă și sistemului din țara de adopție și scapă și sistemului de monitorizare a stării de sănătate a copiilor și a intervențiilor preventive precoce cum sunt acestea adresate vaccinării și în felul acesta ajunge să nu aibă o schemă vaccinală completă.

Asta este și una dintre rădăcinile faptului că a izbucnit epidemia de rujeolă cu care ne confruntăm de ani buni, faptului că avem epidemie de gripă și multe altele.

Ce este important este să înțelegem că din păcate acest fenomen a devenit perpetuu în ultimii ani și ne confruntăm permanent cu el. Aproximativ 20% din populație, dacă nu chiar 25%, din populația infantilă vorbesc, cei pe care îî privește în mod deosebit Programul Național de Vaccinare, scapă schemei de vaccinare naționale tocmai din aceste motive: boală, amânare, migrație transfrontalieră.

Pe urmă, un alt factor, care nu mai ține de pacient de data asta, ține de nivelul educațional al populației. Cu regret pot să spun din păcate că educația pentru sănătate înseamnă educația pentru prevenție din cea mai fragedă pruncie, de la gravidă și până la senectute în fiecare zi din viața noastră.

Vaccinarea nu înseamnă numai vaccinarea copilului, înseamnă vaccinarea grupelor de risc, înseamnă vaccinarea celor sănătoși”, a mai spus medicul.

Vezi AICI interviul în integralitate.

Articolul precedentUcrainean care a tranzitat România, bolnav de coronavirus. Primul caz în țara vecină
Articolul următorVIDEO – Interviu cu dr. Emanuel-Gabriel Botnariu, despre efectele poluării asupra sănătății mintale