Dr. Rodica Tanasescu: Toti specialistii stiu ca suntem vulnerabili la alimentele de pe piata

0
463

Alimentatia are un rol esential in viata fiecarui individ in parte, mai ales in contextul larg in care sanatatea fiintei umane depinde in mare masura de alimentele pe care le consuma. Tocmai de aceea este important sa se constientizeze ce inseamna o alimentatie sanatoasa. Iar asta cu atat mai mult cu cat in societatea moderna indiviul neglijeaza sau efectiv uita sa aiba o alimentatie corespunzatoare.

Plus ca nu mai exista nici garantia sigurantei produselor consumate zilnic. Acest lucru este cunoscut atat de medici, cat si de pacienti. Astfel, implicarea medicilor de familie, alaturi de specialistii in nutritie, reprezinta un prim pas spre constientizarea unei alimentatii sanatoase.

„Toti specialistii stiu ca suntem vulnerabili la alimentele de pe piata. Medicii de familie sunt medicii de prim contact. Medicii de familie isi cunosc pacientii chiar de la cea mai mica varsta si ar trebui sa mergem mai departe, sa facem ceva concret. Educatia in scoli, in universitati ar putea fi un prim pas in acest sens. Suntem constienti ca problemele legate de alimentatie sunt departe de a fi simple, dar merita sa incercam”, a declarat dr. Rodica Tanasescu, presedintele interimar al Societatii Nationale de Medicina Familiei, in cadrul primei Conferinte Nationale Sanatate prin Alimentatie.

De altfel, dr. Rodica Tanasescu a recunoscut faptul ca producatorii nu le vor fi prieteni medicilor, insa a sustinut ca acestia trebuie sa fie convinsi sa se alature medicilor de familie si specialistilor in vederea lansarii unor produse sanatoase.

Cel mai important eveniment dedicat managementului alimentatiei sanatoase, Conferinta Nationala Sanatate prin Alimentatie – editia I, s-a desfasurat in data de 9 iulie 2011, la Bucuresti.

Evenimentul a fost organizat sub egida Academiei Romane.

Organizatori stiintifici: Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Societatea Romana pentru Studiul Obezitatii si Societatea de Nutritie din Romania.

Partener stiintific: Societatea Romana de Medicina Interna

Partener institutii: Institutul National de Sanatate Publica

Printre companiile care au sustinut organizarea primei editii a Conferintei Nationala Sanatate prin Alimentatie s-au numarat: Dobrogea Grup, Unilever/Becel, Sanofi Aventis, Gaya Health Services/York Test, Woerwag Pharma, Farmaciile Dona, Tnuva, Cris-Tim, City Grill, Cumpana, Vinarte, Saga Sanatate/Lysi.
Partenerii media ai evenimentului au fost: SanatateaTV.ro, ComunicateMedicale.ro, Click Sanatate, Ioana, Sanatatea de azi, Good Food, Avantaje, Pharma Food, Slab sau Gras, Radio Romania Actualitati, Culinar.ro, Sfatulmedicului.ro, doctorbun.ro, InformatiaMedicala.ro, i-medic.ro, MF – Ziarul Medicului de Familie, SensoTV.ro, Explore Medicine TV.

Articolul precedentProf. univ. dr. Mariana Graur: Dieta trebuie sa contina cateva reguli importante
Articolul următorAPMGR protesteaza impotriva propunerii de suprataxare a producatorilor de medicamente