Dr. Radu Crișan-Dabija, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi,  a declarat, cu ocazia împlinirii a  130 de ani de la nașterea acad. prof. dr. Marius Nasta, că este important să ne întoarcem tot timpul la înţelepciunea oamenilor care au trăit în perioade cel puţin la fel de dificile, ca cea actuală, dar  vremuri pentru care trebuie să fim recunoscători azi, chiar dacă suntem în pandemie şi suntem şi într-un fel de război.

“Avem înţelepciunea lor la care să facem referire şi să ne amintim că totuşi trăim cele mai liniştite şi prolifice timpuri din istoria omenirii, în care omul a ajuns să aibă cea mai bună şi cea mai îndelungată speranţă de viaţă datorită acestor înaintaşi ai noştri care au făcut ceea ce este sistemul sanitar”, a afirmat dr. Radu Crișan-Dabija.

Declarațiile au fost făcute în deschiderea Simpozionului științific Patologia pulmonară și COVID-19: Experiența clinică în cel mai mare spital de îngrijiri pulmonare din România.

Simpozionul științific aniversar este organizat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta în parteneriat cu Asociația de Educație în Boli Respiratorii, la 130 de ani de la nașterea dr. Marius Nasta:  Patologia pulmonară și COVID-19: Experiența clinică în cel mai mare spital de îngrijiri pulmonare din România.

Managementul evenimentului este realizat de Sănătatea Press Group.