Dr. Musta: Am reușit să ținem situația sub control, datorită responsabilității majorității românilor

0
527

Dr. Virgil Musta, medic și şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, a spus că suntem încă într-o pandemie, într-o fază de platou, dar curba încă poate merge în jos sau în sus.

“Dacă până acum, am reușit să ținem situația sub control, în special datorită responsabilități manifestate de marea majoritate a românilor (așa cum am mai spus), nu vreau să ștergem cu buretele ce am câștigat și să trăim din nou cu toții cu teama că totul poate scăpa de sub control. Să nu uităm că totuși suntem încă într-o pandemie, într-o fază de platou, dar curba încă poate merge în jos sau în sus”, susține Virgil Musta.

Potrivit acestuia, în perioada următoare rămân importante protejarea persoanelor cu risc, atât prin atitudinea lor individuală, cât și prin atitudinea și ajutorul celor din jurul lor, și respectarea măsurilor de precauție individuală, ce constau în special în evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștii, păstrarea distanței de 2 metri, dezinfectarea spațiilor și suprafețelor și spălarea mâinilor.

Dr. Virgil Musta ne sfătuiește să ne deplasăm pe distanțe scurte, să mergem pe jos, pentru că în aer liber riscul de contaminare este mai mic.

De asemenea, potrivit aceluiași medic, la serviciu, “companiile să-și calculeze bine riscurile, să-și facă planuri individualizate, în funcție de cei care lucrează acolo, de caracteristicile locului de muncă, de posibilitatea servirii mesei, de transportul persoanelor sau modul în care ajung la serviciu”.

“Indiferent de măsurile luate de autorități, responsabilitatea este în primul rând la fiecare dintre noi. Aceasta presupune ca fiecare să-și calculeze pur-și-simplu riscul său individual, al familiei sale sau al impactului asupra celor din jur, înainte de a întreprinde o acțiune din zona de “relaxare”. Apoi să gândească cum poate să-l evite sau să-l minimizeze cât de mult posibil. Nu este greu, trebuie doar să ne obișnuim cu acest obicei, cel puțin pentru o perioadă”, a scris dr. Musta, într-o postare postată pe Facebook.

Articolul precedentHotărârea privind aprobarea instituirii stării de alertă, publicată în Monitorul Oficial
Articolul următorMăsuri de siguranță în biserici: Ce trebuie să facă sau să nu facă credincioșii