Conf. Dr. Claudia Toma, medic primar pneumologie şi şef Secție Clinică IV în cadrul Institutului “Marius Nasta”, a declarat că bolile pulmonare cronice, printre care şi astmul bronşic, se numără printre factorii de risc pentru evoluţia severă a COVID-19, alături de bolile cardio-vasculare, diabetul, hipertensiunea arterială sau vârsta înaintată a pacientului, de peste 65 de ani.

Pe de altă parte, conf. dr. Claudia Toma a citat un studiu descriptiv efectuat în Marea Britanie, pe un număr de peste 11.000 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, care a evidenţiat surprizător asociere de astm la 14% dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, în condiţiile în care în rândul populaţiei generale, astmul este 12%.

“Este primul studiu în care se evidenţiază pacienţii cu astm bronşic, în cohortele de persoane diagnosticate cu COVID-19”, a spus conf. dr. Claudia Toma.

În contextul acestui studiu, conf. dr. Claudia Toma a spus că Societatea Britanică de Penumologie declară că este neclar dacă astmul este un factor de risc pentru COVID-19 sau pentru complicaţiile acestuia.

“Aceeaşi poziţie o are şi Societatea Canadină de Boli Respiratorii. Ei declară că nu pare să existe un risc crescut pentru astmaticii pentru a face infecţie cu SARS-COV-2 sau să evolueze sever în comparaţie cu alte tipuri de patologii” , a adăugat conf. Dr. Claudia Toma.

Totodată, conf. Dr. Claudia Toma a spus că de la începutul pandemiei, a existat o anxietate legată de potenţialele efecte nocive ale unor medicamente cum ar fi corticosteroizii, atât cei administraţi pe cale sistemică, cât şi cei pe care inhalatorie, ibuprofenul, inhibitorii de enzimă de conversie.

Ulterior, OMS a declarat că nu există niciun potenţial risc al acestor medicaţii la pacienţii cu boli cronice, riscul fiind mult mai mare de decompensare a bolilor cronice în condiţiile în care pacienţii îşi opresc medicaţia respectivă.

Explicațiile au fost oferite în cadrul celei de-a IX-a ediții a Conferinței „Managementul Bolilor Pulmonare – Provocări și perspective în Managementul Bolilor Pulmonare în contextul pandemiei de COVID-19”, organizată de Societatea Română de Pneumologie (SRP), pe platforma Sanatatea.ONLINE, deținută de Sănătatea Press Group.