Dr. Catrinel Iliescu: Medicul are dreptul la condiții de muncă în siguranță

0
10

Dr. Catrinel Iliescu a declarat că, în ceea ce  privește drepturile medicilor și normarea activității medicale, primul și cel mai important drept al medicului este acela de a avea o relație bună cu pacientul, de a face o evaluare corectă și de a avea timp pentru acesta.

”Evaluare corectă a pacientului înseamnă să avem timp să  gândim, să avem timp să îl examinăm, să îl ascultăm, să avem timp să ne gândim la investigațiile și la tratamentele potrivite”, a precizat dr. Catrinel Iliescu.

”La fel de important este dreptul la activități profesionale care să fie în limetele competențelor profesionale de medic. Sigur că avem și obligații administrative. Noi evaluăm pacienții, dar trebuie să transcriem toate aceste lucruri. Important este și ca timpul total de muncă să fie în concordanță cu legislația europeană”, subliniat dr. Catrinel Iliescu.

”În plus, medicul are dreptul la condiții de muncă în siguranță. Ne dorim să fim în siguranță, să știm că dacă este un cutremur, putem avea grijă de pacienți, dar și de noi”, a mai spus dr. Catrinel Iliescu.

Dr. Catrinel Iliescu a mai subliniat că și medicul are dreptul la viață personală, dar și de a fi respectat din punct de vedere financiar.

”În ceea ce privește normarea activității medicale, suntem supraîncărcați cu munca. se pot face calcule de câți medici, de cât personal medical este nevoie pentru a desfășura toate aceste activități profesionale și atunci, sigur, să se angajeze mai mulți medici”, a explicat dr. Catrinel Iliescu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul webinarului ”Medicul, resursa cheie în sănătate! Unde suntem? Ce deficit de personal avem? Limite de competențe. Medicina românească la 1 an de pandemie!”, eveniment organizat în premieră de Colegiul Medicilor din Municipiul București.

Manifestare și-a dorit să evidențieze rolul medicului în sistemul de sănătate și faptul că medicul este o resursă cheie în sistemul sanitar, dar și faptul că, în prezent, medicina românească se confruntă cu un deficit important de medici.

Totodată, evenimentul a adus în atenție încă o dată presiunea mare care este pusă, în general, pe medici, dar mai ales astăzi, la un an de pandemie COVID-19, când cel puțin anumite specialități medicale au fost suprasolicitate în acest context epidemiologic și mulți medici au ajuns la epuizare. Cu toate acestea, nu au dat înapoi și au rămas prezenți pe frontul acesta al luptei cu virusul SARS-CoV-2, în prima linie.

Producția video& Managementul logistic al webinarului ”Medicul, resursa cheie în sănătate! Unde suntem? Ce deficit de personal avem? Limite de competențe. Medicina românească la 1 an de pandemie!” a fost asigurat de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentProf. dr. Daniel Coriu: 51% dintre medici își desfășoară activitatea în doar șase zone geografice ale țării
Articolul următorDr. Andreea Moldovan: Este extrem de importantă profesionalizarea managementului serviciilor de sănătate