Dr. Camelia Achim: In Romania sunt peste 10.000 de pacienti in dializa. In trei ani numarul ar putea depasi 12.000

0
1521

Romania numara peste 10.000 de pacienti in dializa, potrivit dr. Camelia Achim, seful Sectiei Clinice Nefrologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni. Din acest total, 10-15% necesita dializa peritoneala, iar restul au nevoie de hemodializa. De asemenea, in cei 10.000 de pacienti in dializa intra si cele 1.500 de persoane transplantate.

„in ultimii zece ani s-au facut progrese mari. Practic, in acest moment, nu exista pacient care sa aiba nevoie de dializa si sa nu beneficieze de aceasta procedura. Iar din punctul meu de vedere, pot spune ca situatia nefrologiei in tara noastra este una buna. Şi asta datorita faptului ca avem sprijinul masiv al privatului. in prezent, spitalele publice realizeaza dialize intr-o proportie de 20%, restul fiind asigurate de sistemul privat. De asemenea pot spune ca, in prezent, in spitalele de stat ne preocupam din ce in ce mai mult de de categoriile speciale, cum ar fi persoanele peste 80 de ani care au nevoie de dializa, pacientii obezi cu diabet zaharat. Tot spitalele private se ocupa si de pacientii ajunsi in stadiul final”, a declarat dr. Camelia Achim in cadrul conferintei de presa din data de 18 aprilie 2013 prilejuita de cea de-a IX-a editie a Congresului de Nefrologie, Dializa, Transplant Renal si Acces Vascular, ce se va desfasura in perioada 18-20 aprilie 2013.

in ceea ce priveste lipsa unei liste de asteptare cu persoanele ce au nevoie de dializa, acest lucru se datoreaza aplicarii ghidurilor europene de catre specialisti.

„Toti nefrologii din tara noastra aplica regulile europene. Mai corect spus, in patologia rinichiului specialistii lucreaza dupa ghidurile europene. in acest context putem spune ca pacientii cu afectiuni nefrologice din Romania se afla in aceeasi situatie si sunt tratati la fel ca pacientii din Frankfurt, Paris, pentru ca aplicam aceleasi ghiduri”, a mentionat in cadrul conferintei de presa prof. univ. dr. Mihai Voiculescu, seful Clinicii de Nefrologie si Medicina Interna din cadrul Institutului Clinic Fundeni si presedintele Fundatiei „Acad. Marin Voiculescu”.

Cu toate acestea, in lipsa unei educatii riguroase in ceea ce priveste igiena si prevenirea afectiunilor renale, numarul persoanelor ce vor avea nevoie de dializa ar putea creste. Astfel, in doi sau trei ani, intre 12.000 si 15.000 de persoane vor necesita dializa.

in ceea ce priveste costurile procedurilor de dializa, in prezent Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ramburseaza 472 lei/ luna pentru dializa peritoneala, iar pentru hemodializa 118 euro/ sedinta. Dializa peritoneala necesita 4 schimburi pe zi, insa fiind o forma de dializa continua permite pacientilor sa faca aceste schimburi si la domiciliu, fara spitalizare de zi. Cat despre hemodializa, aceasta trebuie facuta de trei ori pe saptamana, fiind necesara aducerea pacientului intr-un centru de stat sau privat specializat pe aceasta procedura.

Articolul precedentAproximativ 70% dintre romani au fost cel putin o data la medic in ultimele 12 luni
Articolul următorLegumele bogate in vitamina A pot preveni aparitia cancerului de prostata